Istoricul localităţii

Chiojdu, vechi sat moşnenesc, datează de la începutul ţării Româneşti,din vremea când Mihail Voievod fiul lui Mircea cel Bătrân, în anul 1418 dă moşnenilor din Starchiojd "ca să le hie moşie Chiojdul". La jumătatea secolului XV, când hrisovul mai sus pomenit dădea acel drept de proprietate asupra Chiojdului, cu tot ceea ce Dumnezeu crease în acele locuri, actuala localitate Chiojdu, aflată atunci în plină istorie medievală românească, se constituia deja într-un bastion al civilizaţiei muntene, cu specificul inconfundabil al zonei Subcarpaţilor de curbură. Istoria locală, bogată în fapte şi dovezi materiale, în care am amintit doar unul cu titlu de preambul, este completată până la concurenţă de tradiţia locală orală (legende) şi acestea la fel de înaintate în timp, ca şi vestigiile scoase la lumina zilei de căutătorii trecuturilor.

În zona subcarpatică a Buzăului s-a cristalizat în sec. XVIII-XIX o arhitectură populară monumentală, cu trăsături specifice, care este ilustrată în muzeu printr-o casă, reconstruită în anul 1936 după un exemplar de la începutul sec. XVIII. Așezare de tip răsfirat cu tendințe de adunare spre centru, satul Chiojdu Mic este plasat într-o depresiune în formă de culoar pe ambele maluri ale râului Bașca Chiojdului. În vechime, pădurile acopereau dealurile și munții din jur, constituind o importantă sursă de venituri pentru locuitori.

Pomicultura, ocupație dominantă în această zonă, este reflectată la nivelul arhitecturii tradiționale prin apariția casei cu două caturi. La primul nivel sunt amplasate beciuri ample, delimitate funcțional pentru păstratul fructelor proaspete și al butoaielor cu țuică, iar la etaj se află încăperile de locuit. Casa din muzeu este însoțită de o "zăcătoare" (recipient din doage, de mare capacitate), prevăzută cu un acoperiș din șindrilă, sprijinit pe stâlpi, în care se depozitau fructele în vederea macerării lor.

Casa este înălțată pe o impunătoare temelie din zidărie de piatră de râu, în care sunt adăpostite pivnița și încăperea cu unelte. Pereții casei sunt realizați din bârne rotunde de brad, cu diametrul mic, așezate în cununi orizontale, încheiate "troceste"; capetele depășesc linia pereților, rămânând vizibile la colțurile casei. Un frumos foișor deschis pe stâlpi de lemn ciopliți, avansează peste intrarea la beci, protejând-o.

Acoperișul în patru ape are învelitoare din sită măruntă, așezată în "solzi de pește". Accesul la catul de sus se face printr-o scară exterioară din piatră, situată pe fațada principală, asimetric. Principalele elemente decorative, realizate prin cioplire și crestare, apar la grinzile și stâlpii foișorului și la palimarul prispei, prevăzut cu scânduri traforate. Locuința prezintă în plan: tinda ("sala"), "odaia mare", "odaia mică" și prispa cu foișor ("balcon") de pe fațadă.

Tinda ("sala") este îngustă și întunecoasă, cu podeaua din pământ lipit; este folosită drept cameră de trecere și loc de păstrare al obiectelor de uz gospodăresc. Din sală se face intrarea în fiecare dintre camerele laterale: camera de oaspeți și cea de locuit.

Organizarea interiorului locuinței se individualizează prin folosirea covoarelor din lână și a ștergarelor de bumbac, împodobite cu ample compoziții decorative, alese sau brodate. În tindă și în "odaia mică" sunt prezentate diverse obiecte specifice vieții pastorale: recipiente necesare prelucrării laptelui (sistar, găleată pentru muls, crinta), două buciume legate în coajă de cireș (instrumentele tradiționale de semnalizare folosite de păstori), crinta de stors cașul etc.

Exploatarea lemnului, creşterea animalelor, cultura pomilor fructiferi şi micile servicii au fost principalele ocupatii ale populaţiei.
Vestită a rămas ţuica de Chiojdu "Țuica Mortală de Chiojdu" impusă ca marcă apreciată pe piaţa băuturilor alcoolice.